./INFORMATII/ASPECTE DIN VIATA LUI AVRAM IANCU

La Vidra de Sus, o comuna din inima muntilor Apuseni ai Transilvaniei, din tinutul Zlatnei, în casa lui Alisandru Iancu si a Mariei, se nastea Iancu în anul 1824. Mama eroului, Maria Gligor este descrisa ca o femeie maruntica, dar plina de viata, iar tatal lui era un om cu stare, având o gospodarie frumoasa. El avea trei slujbe: cea de primar comunal, de padurar si de jude dominal. El dicta pedepsele celor ce faceau stricaciuni în padurile satului.

Ziua în care s-a nascut Avram Iancu nu e cunoscuta, deoarece condica bisericii din acel an s-a pierdut, iar certificatele scolare de mai târziu nu noteaza decât vârsta scolarului. (Anexa 1)

Înainte de 1848 comunele din Muntii Apuseni aveau numai trei scoli – scoli edificate din ordinul împaratului Iosif al doilea – la Bucin, Sat Alba si Vidra de Jos. Cum poporul era doritor de carte s-au înfiintat mai multe scoli clandestine dintre cea mai vestita era cea din Neagra, deschisa în casa lui Ionut Candrea, mosul lui Iancu. Avram n-a învatat la scolile din Vidra de Jos, ci la mosul sau unde a învatat atât de bine, încât la examene i-a uimit pe toti prin vocabularul elevat pe care îl avea.

De tânar, Avramut – asa-l numeau cei dragi – a îndragit muzica. Îi place sa cânte nu numai din gura, ci si din frunza, din fluier, dar cânta si la instrumente clasice: violina, flaut.

Dupa un timp, a venit vremea sa plece de acasa, la învatatura mai înalta (1)

Tatal Mariei, Gheorghe a Ghilii, batânul Ghila, l-a dus pe Avramut mai întâi la o scoala din Zlatna.

Cât timp a fost la scoli în diferite orase, a ajuns sa fie îndragit de toata lumea. Învata foarte bine, era printre primii la învatatura si avea o înfatisare placuta, era modest, sincer si cu inima deschisa; era om de cuvânt, iar fata de neamuri si legi era foarte îngaduitor. Aceste însusiri le-a avut toata viata.

Avram Iancu a continuat sa învete la scolile înalte din Cluj. Din 1841, urmeaza clasa superioara de umanitati la Liceul pianistilor din Cluj si tot aici va absolvi si cele doua clase de filozofie. Dintre toate materiile îi placea cel mai mult matematica si istoria.

Cei sapte ani petrecuti în liceele catolice din Zlatna si Cluj lasa urme adânci în sufletul tânarului.

Dupa 1840 însa lucrurile se schimba. Lupta nationala bate si la portile Liceului pianist. Pâna la absolvirea cursului de filozofie, tânarul mot continua sa observe disciplina liceului, supunându-se fara sovaire povetelor primite.

În cursul întâi de filozofie, din anii 1842-1843 Iancu are un mare numar de colegi români. Cei mai multi erau fii de preoti, sau de iobagi: Vasile Fodor, George Anca, Iosif Cergedi Nicolae Chiorean, Nicolae Rusu…

Si la Facultatea de Drept, numarul studentilor români, ramâne tot ridicat: Alexandru Pop (Papiu Ilarian), Zaharie Moga, Iuliu Mihail…

Dupa ce a ispravit Dreptul, având cele mai stralucite atestate, Iancu merge la Cluj pentru a primi o slujba fara plata, dar a fost respins fiindca era de la tara si nu era nobil.

Lezat în demnitatea sa, eroul s-a îndreptat spre Târgu-Mures, s-a înscris cancelist la Tabla Regeasca, cu scopul de a se pregati pentru censura de avocat.

Cea mai importanta etapa din viata marelui patriot este participarea activa la organizarea si desfasurarea revolutiei pasoptiste din Transilvania (1848-1849), unde se afirma ca un neobosit luptator pentru drepturile românilor – scop caruia îi consacra întreaga energie si putere de munca.

În acelasi timp Iancu se distinge prin calitatile sale diplomatice cu cei din jur, cautând întotdeauna solutii pasnice de rezolvare a problemelor. Calitatile sale de mediator între autoritati si oamenii simpli pe care îi reprezenta si cu ale caror suferinte se identifica, au fost recunoscute si apreciate în unanimitate, atât de dusmani, cât si de colaboratori si de prietenii apropiati.

Avram Iancu nu si-a întemeiat o familie, deoarece, poporul asuprit a fost marea lui familie.

Dupa înfrângerea Revolutiei, viata lui Iancu a fost marcata de o lunga perioada de zbucium si de framântari sufletesti, datorate atitudinii arogante a imperialilor fata de situatia românilor din Transilvania si datorita raului tratament aplicat în arest. Astfel ranilor sufletesti, li se adauga cele trupesti, care vor curma viata neobositului conducator al motilor, la Baia de Cris, în ziua de 10 septembrie 1872.